De ce ar trebui să vezi un film românesc?

În afara motivului evident că pur şi simplu ar trebui, pentru că sunt oneste, iar acum, să fim sinceri, onestitatea e-o calitate rară în zilele noastre. De la înşelăciuni de proporţii până la minciuni nevinovate, suntem într-o negociere continuă între adevăr şi versiunile lui mai puţin înspăimântătoare, mai flatante. Chiar şi aşa, filmul românesc nu critică, nu judecă, nu condamnă, ci dezvăluie.

Ar trebui să vezi un film românesc contemporan pentru că şi Dorian Gray îndrăznea uneori să-şi privească portretul, pentru că nu putem să ne ascundem mereu de „partea întunecată” a societăţii. Pentru că îţi displace nu filmul, ca mecanism de transpunere a firului narativ în imagini succesive, ci filmul ca oglindă.

Moartea Domnului Lăzărescu, Cristi Puiu, 2005

Ar trebui să vezi un film românesc contemporan pentru că nu e uşor de vizionat, pentru ca nu sunt filme fericite, cu poveşti fericite despre oameni fericiţi, înconjuraţi de lucruri fericite. Pentru că nu e filmul tău obişnuit de duminică, dar sunt duminici şi pentru astfel de filme.

Nu există frumuseţe în filmele româneşti, cu excepţia celei de toate zilele (dacă este). Nu încerca s-o cauţi. Nu există nici poezie, în afară de cea a realităţii, a griurilor şi apartamentelor strâmte, a gropilor din şosele şi-a pădurilor defrişate, a vinovaţilor fără vină şi-a victimelor condamnate. Nu e nici un romantism, în afara unui „Asfalt tango”. Şi e un domn Lăzărescu sau un decreţel avortat în memoria prea multor familii. Dar când toate astea se derulează pe ecran, suntem scandalizaţi. Aceia nu suntem noi! Dar cine? Aşa că, ar trebui să vezi un film românesc, exact pentru a vedea ceea nu vrei să vezi. Şi dacă nu eşti român, pentru că e o experienţă interesantă şi s-ar putea să descoperi că filmele despre oameni nu sunt atât de particulare, chiar dacă Marilena din film e de la P7 şi talk show-ul din A fost sau n-a fost e se petrece în Vaslui.

Nu sunt filme de artă, acele filme metaforice, metafizice şi alte meta, psihanalitice, psihologice şi alte psiho, autoreflexive şi alte auto, deci nu trebuie să fii un filosof în neşansă, un pseudo-intelectual ori un hipster ca să le înţelegi, nu trebuie decât să vezi şi dacă citeşti acest articol, înseamnă că o faci.

Sunt simple, brutale (uneori) şi directe.

A fost sau n-a fos?, Corneliu Porumboiu, 2016

Ar trebui să vezi un film românesc pentru că nu-ţi încălzeşte sufletul, nici nu încearcă. Din contra. Pentru că s-ar putea să nu-ţi poposească în inimă, ci să-ţi rămână în minte.

Pentru că scena dialogului final dintre cele două mame din Poziţia Copilului este una dintre cele mai tragice scene pe care le-am văzut într-un film şi s-ar putea să vrei să afli de ce. Pentru că există o lumina în 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile care reuşeşte să reziste coşmarului comunist şi s-ar putea să fii curios să descoperi despre ce vorbesc.

Pentru că au fost premiate la Cannes şi alte festivaluri de renume şi nu, asta nu s-a întâmplat din greşeală sau din milă, cum un compatriot susţinea într-un review pe IMDB, pentru că nu există milă pentru filmele proaste.

Ar trebui să vezi un film românesc pentru că sunt pe cât de artistice, pe atât de grosolane, sunt sinuoase și tăiose, sărace și exuberante, cum le-a descris cineva în interviul cu publicul. Pentru că e o tragedie tacită în situaţiile hilare şi nu lipseşte din nicio tragedie, măcar un strop de umor negru. Pentru că e ceva atât de românesc în fiecare dintre ele, ceea ce înseamnă că s-ar putea să afli despre acest popor ceva ce n-o să găseşti niciodată pe Google şi e ceva atât de uman, care, straniu, s-ar putea să ţi se pară extrem de familiar.

Aferim!, Radu Jude, 2015

Pentru că nu vrei să fii un „produs hollywoodian”, cineva care crede că doar America se pricepe la făcut filme. Că filmele nu sunt decât divertisment, violenţă, sex şi efecte speciale, pentru că eşti mai bun de atât. Pentru că sincer, n-ar fi drept să acuzi filmul românesc pentru similitudinile cu Nouvelle Vague-ul franţuzesc sau Neo Realismul italian, în timp ce îi reproşezi că nu seamănă mai mult cu acele blockbusteruri care umplu sălile de cinema (ale mallurilor). Pentru că, dacă le urmăreşti cu atenţie, ai să-ţi dai seama (eventual) că asemenea poveşti n-ar putea exista vizual decât aşa cum o fac deja.

Ar trebui să vezi un film românesc pentru că în ele se ascund antagonişti (dacă se pot numi aşa) mai lipsiţi de scrupule decât Jokerul lu Heath Ledger, dar nu vor ajunge niciodată într-un top 10 al personajelor negative pentru că sunt prea mundani, prea prezenţi. Pentru că sunt în aceste filme poveşti de dragoste în care ai să te regăseşti mai mult decât în cea din Titanic sau The Notebook.

Ar trebui să vezi un film românesc (sau 2 sau 3 sau 10), ca să ştii ce nu-ţi place şi s-o poţi susţine cu toată convingerea.

de Maria Măntăluţă

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *