Dragoste în 7 paşi

Love Building, Iulia Rugina, 2013

Şi pentru că e duminică, ultima duminică de vară, astăzi vom vorbi despre un film de duminică. Ştiu, fraza „filmele româneşti nu sunt filme de duminică” a devenit destul de populară pe site,  încât poate ar trebui să-i facem şi un #hashtag. N-aş vrea s-o contest acum, dar cu toate astea, există şi câteva filme de duminică. După ce am pătruns în „underground-ul” sufletului, am zis să înveselim puţin atmosfera, mai ales pentru romantici. Un film uşor, de vară, simpatic, oarecum mai comercial, dar nu chiar până la capăt, cu actori proaspăt absolvenţi ai şcolii private de film Actoriedefilm.ro. Fiind debutul în lung metraj al Iuliei Rugină, Love Bulding ar putea fi numit un film al „începuturilor”, primul film de lung metraj al regizoarei, primul rol pentru mulţi dintre actori. N-o fi el cel mai grozav film, însă e un proiect frumos, ca o lucrare de absolvire s-ar putea spune, care nu încearcă să pară altceva decât este şi care a venit împreună cu un website:  http://lovebuilding.ro şi cu o platforma de „love bulding”, care din păcate a încetat să existe. Ba mai mult chiar, e un film care atrage publicul, după cum demonstrează Premiul Publicului, obţinut la festivalul internaţional de film B-EST, aspect important în viaţa oricărei producţii cinematografice.

Cui nu-i place o poveste de dragoste? Darămite 14? Ei bine, dacă eşti un romantic în căutare de amuzament, asezonat cu nişte dragoste, ar trebui să pui Love Building pe listă. Şi chiar dacă nu eşti un romantic incurabil, dar eşti în căutare de un film pentru o seara cu prietenii, popcorn şi băuturi răcoritoare, poate tocmai ţi-ai găsit filmul.

Love Building nu e un film cu pretenţii intelectuale, dar e suficient de onest încât să nu vorbească despre dragostea lui „şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi”, suficient de optimist încât să lase loc de o a doua şansă, acolo unde e cazul şi suficient de realist încât să nu devină siropos, o combinaţie care îl face să-ţi intre pe sub piele.

Diversitatea cuplurilor şi implicit a poveştilor şi personajele numeroase îi oferă posibilitatea privitorului de a se regăsi în film, pentru că e aproape imposibil ca măcar una dintre situaţii să nu fie similară cu ceva din experienţa proprie. Filmul aduce împreună cuplul care se adaptează cu greu vieţii de părinţi, cuplul plictisit, care şi-a pierdut pasiunea pe drum, printre ani, problemele cu mama soacră, partenerul absent, cel de-al treilea partener – alcoolul şi condimentează totul cu un cuplu format din doi actori de filme porno, o partenera adulteră, un iubit căsătorit şi două cupluri de lesbiene, toate încadrate în contextul unui reality show, acel tip de emisiune despre care te întrebi mereu dacă e sau nu regizată (n-aş vrea să spulber visurile nimănui, dar toate sunt regizate). Şi exact acest context de reality show e ceea ce conferă filmului o doză, nu foarte mare (încât să rămână un film de duminică) de profunzime, prin antiteza dintre ideea de iubire şi cea de profit. Nu poţi să vinzi imaginea unui cuplu nefericit, dar poţi să le cumperi zâmbetul, pe perioadă scurtă, poţi să-i faci să pară fericiţi dacă ştii ce trucuri să foloseşti. Tonul filmului este uşor, dialogul este amuzant şi filmul pare uneori a fi o satiră, nu a noţiunii de dragoste, să nu mă înţelegeţi greşit, ci a contextului în care e integrată, în care se transformă din banalitate în şaradă. Şi apoi, mai sunt şi cei trei „Doctori Love” (Alexandru Papadopol, Dorian Boguţă, Dragoș Bucur), care sunt la fel de „stricaţi” emoţional precum cuplurile ce vin să caute ajutor. Ca o ironie a sorţii, cei trei psihoterapeuţi, care îi ajută pe toţi ceilalţi, nu sunt în stare să se ajute şi pe ei înşişi.

Filmul pare a încerca să înghesuie cam prea multe piese şi poveşti într-o oră şi 25 de minute, ceea ce-l lasă pe privitor cu senzaţia că unele fire narative n-au fost dezvoltate îndeajuns, că unele personaje nu au avut suficient timp pe ecran (şi nu e doar o senzaţie) şi că în unele momente jocul actoricesc lasă de dorit, deşi nu-i putem imputa nimic trioului central. Dar apoi, Silvia este un soi de Cruela contemporană, care e străină de tot ce înseamnă onestitate, aşa că, în mod paradoxal, reprezentaţia neconvingătoare a Silviei Moroşanu se potriveşte personajului, făcându-l chiar mai antipatic.

Încheind, dacă sunteţi în căutare de un film uşurel, pentru o seară relaxată, care să vă aducă zâmbetul pe buze şi o dispoziţie plăcută, indiferent de statusul relaţiei de pe Facebook, de ce să nu-i oferiţi filmului Love Building o şansă?

Recenzie de Maria Măntăluţă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *