Farfuria cu borş şi „Le chef d’oeuvre inconnu” a lui Balzac

Am discutat cu elevii, cu studenţii şi am văzut cam ce îi interesează pe tineri când vine vorba de filmul românesc, dar cum site-ul înaintează în vârstă (şi împlineşte acuş o lună), am continuat şi seria dialogurilor cu publicul care are o experienţă ceva mai vastă de viaţă… de film?… vom afla.

Da, vizionez filme românești ori de câte ori am ocazia. Timpul și stresul cotidian nu îmi permit să mă dedic prea mult celei de-a şaptea arte, dar vizionez filme, dacă le găsesc pe vreun post tv, și chiar l-am îndrumat pe fiul meu de doar 11 ani să vizioneze filme românești, i-am deschis site-uri cu filme românești de marcă de multe ori. (S.T., 41, profesor)

Da, în limita timpului disponibil. Vizionez cu plăcere film românesc. (N.P., 61, pensionar)

Da, îmi plac filmele. Cele româneşti sunt mai aproape de sufletul meu în măsura în care se hrănesc din realități psihologice, sociale sau istorice care îmi sunt familiare şi apropiate. Rezervele pe care le am față de filmele româneşti vin din slaba calitate tehnică a multor filme de dinainte de 1989; iar dintre filmele mai recente, unele dau senzația de a fi făcute mai curând pentru publicul străin decât pentru cel autohton. (A.S., 38, inginer)

Nu am nici o aversiune pentru filmul românesc, nici vreo pasiune deosebită, sunt filme româneşti pe care le-am vizionat cu plăcere şi pe care le revăd din când în când, iar altele pe care nici nu îmi trece prin gând să le revăd. În acelaşi timp, faptul că un film este în română şi se desfăşoară într-un cadru cunoscut are asupra mea un impact mai puternic şi mă face să am o atitudine mai vehementă, fie pozitivă, fie negativă, decât în cazul filmelor străine. (C.S., 35, economist)

Da, îmi plac filmele „adevărate”. Cu filmele româneşti am o relaţie specială, mai ales cu cele produse înainte de 1989. (M.A., 46, profesor)

Da, îmi place să vizionez filme. Relația mea cu filmul românesc este una bună. (S.C., 61, bibliotecar)

O legătură de 50 de ani cu o pauză ce începe imediat în 1990 și se încheie în jurul debutului mileniului. Dacă într-un regim totalitar era a doua evadare – prima era evident biblioteca – acum, mai cu alți ochi, o apreciezi aproximativ, având și alte repere de comparație. Cel puțin în ultimii ani constat un progres evident și aștept, după o cronică acceptabilă, să apară filmul și constat că e chiar foarte bun! (O.F., 57, IT-ist)

Da, îmi place să văd filme. Nu cred că am altă relație cu filmul românesc decât cea pe care o am cu filmul în general. Îmi place să văd filme, iar filmul românesc este inclus. Nu aștept ceva anume de la filmul românesc. (D.C., 53, artist, profesor universitar)

Din păcate o relaţie pierdută, dar aştept cu nerăbdare ziua să o pot relua. (D.G., 54, bibliotecar)

Pot spune că filmul ocupă un rol important în modul în care îmi petrec timpul liber. Nu ştiu dacă sunt neapărat cinefilă (consider că pentru a fi definit astfel trebuie sa ai o cunoaştere vastă pe toate direcţiile, pornind de la vizionarea în sine până  la scenariu, actori, regizori, premii etc.), dar nici prea departe nu mă situez. Sunt o fană a filmului european, pe care neapărat trebuie să-l vizionez singură, exact ca în momentele când citesc, pentru că sunt acuzată că mă uit la filme plictisitoare. Ha! Deşi eu sunt implicată total, nu-mi tihneşte când am comentatori strâmbători din nas în acele momente. Vizionez filme şi cu prietenii, cu colegul de apartament, la cinematograf, dar mereu Hollywood-iene sau seriale. Şi îmi plac şi astea…nu toate, ce-i drept. Ba uneori simt că trădez filmul european cu filme prea subţiri, mai fără profunzime, dar la urma urmei, dacă scopul de relaxare şi nice time toghether e atins, de ce nu?

Bineînţeles că urmăresc şi filmele româneşti, încerc să văd tot ce apare nou şi să susţin producţia de film românesc prin prezenţa mea la cinematograf. Mă străduiesc să nu piratez şi să evit invitaţiile…mă face să mă simt bine când plătesc un bilet, care şi aşa e ieftin, în general. Numai că tot efortul meu se ruinează în momentul când efectiv, în vechile cinematografe, din cauza sonorizării NU ÎNŢELEG CE VORBESC ACTORII. Şi ştiu sigur că nu dicţia lor e de vină. Lucrez în domeniul teatrului şi cunosc o parte din actorii care joacă în filme şi chiar şi aceştia aşteaptă o difuzare pe HBO, sau să apară DVD-ul pentru a înţelege ceva din film, chiar daca ei joacă în acestea. Haha! Paradoxal, nu? Şi uite aşa, ori rămân în urmă ori piratez şi mă simt vinovată, dar nu prea tare, pentru că deja am platit un bilet… măcar atât. Nu îmi plac toate, ar fi şi culmea să fie aşa, însă fără a mă uita la ratinguri sau premii eu vizionez tot ce se poate. Parcă mă simt neinformată când nu am văzut o producţie nouă… Şi hai să fim serioşi, nici nu e prea greu să le vezi pe toate pentru că nu sunt în număr prea mare. (C.H.M., 29, actor)

Nu mai urmăresc filme noi. (Relaţia cu filmul este) Foarte vagă. (M.R., 50, economist)

Membrii categoriei de vârstă 15-28 au fost pe fază şi au venit cu titluri de filme contemporane (cel puţin majoritatea).

Am vrut să vedem ce titluri ne propune categoria următoare de vârstă, peste 30 de ani, care au prins măcar câţiva ani, dacă nu mai mulţi de Românie comunistă. Dacă filmele favorite sunt cele ale tinereţii ori copilăriei sau cele ale contemporaneităţii, aşa că i-am întrebat care a fost ultimul film românesc vizionat.

 Am revăzut în această vară, împreună cu fiul meu, Nea Mărin Miliardar (1979), dornic de a-i prezenta viața românilor din acea perioadă. (S.T., 41, profesor)

Am revăzut Moromeţii (1987) pe calculator. (N.P., 61, pensionar)

Am revăzut Moartea d-lui Lăzărescu (2005) anul trecut. (A.S., 38, inginer)

Moartea domnului Lăzărescu, acum un an. (C.S., 35, economist)

Am revăzut comedia Nea Mărin Miliardar. (M.A., 46, profesor)

Senatorul melcilor (1995) de Mircea Danieliuc. (S.C., 61, bibliotecar)

 Valea mută (2016, mini-serial TV). (O.F., 57, IT-ist)

Câini (2016), filmul de debut în lung metraj al lui Bogdan Mirică. Imagine foarte bună, acțiune previzibilă, interpretare foarte bună (Gherghe Visu și Vlad Ivanov. Dragoș Bucur nu m-a convins). (D.C., 53, artist, profesor universitar)

Valea mută. (D.G., 54, bibliotecar)

Ana, mon amour (2017). (C.H.M., 29, actor)

Moartea Domnului Lăzărescu. (M.R., 50, economist)

 …şi filme care le-au atras atenţia în mod deosebit, urmată de nelipsita întrebare „de ce”?

Fiind profesor de istorie, apreciez și revăd cu plăcere filmele istorice românești, mă refer la filmele de dinainte de 1989, chiar dacă se spune că realitatea istorică a fost putin denaturată de către unii regizori. (S.T., 41, profesor)

Filmul 4 luni,3 săptămâni şi 2 zile (2007). Pentru mine a fost ca un şoc, un duş rece. Să vezi o realitate tinereţii spusă atât de deschis, viaţa adevărată scoasă la lumină fără ambalaje, cenzura… a fost dureros de real. (N.P., 61, pensionar)

 Niki Ardelean, colonel în rezervă (2003), pentru că e un film atât de puternic, compus din elemente foarte banale; pentru tensiunea dozată perfect şi pentru mulțimea de detalii mărunte care spun fiecare o întreagă poveste. (A.S., 38, inginer)

 Moromeţii este filmul meu preferat, este considerat şi unul dintre cele mai reuşite filme româneşti. Pelicula reuşeşte să surprindă foarte bine atmosfera sătească, să redea credibil atitudinile, conversaţiile, comportamentele personajelor principale, jocul actorilor fiind unul de excepţie. Bunicii materni fiind din Telorman, dintr-o comună foarte apropiată de locul de desfăşurare a acţiunii, Moromeţii îmi provoacă un puternic sentiment de familiaritate, amărăciune, prin ceea ce eu identific ca fiind adevărat sau credibil în film, şi nostalgie. Cuplez cu acest film la un nivel foarte personal şi cred că multe dintre trăsăturile personajelor pot fi cu uşurinţă identificate la nivelul psihologiei româneşti. (C.S., 35, economist)

 Filmele istorice produse de Sergiu Nicolaescu, Pistruiatul (1973, serial) (filmul copilăriei), Ciuleandra (1985) (film profund, cu personaje care îşi trăiesc la maxim sentimentele ). (M.A., 46, profesor)

 Toate filmele cu teme istorice (ex. Mihai Viteazul, 1970) de dinainte de 1989 mi-au atras atenția deoarece m-a pasionat istoria. Nu am vizionat înainte de 1989, decât întâmplător/accidental, filme cu temă politică. (S.C., 61, bibliotecar)

 Poziţia copilului (2013), realism. (O.F., 57, IT-ist)

 O vară de neuitat (1994), de Lucian Pintilie, imaginea Călin Ghibu. În primul rând pentru imagine, în al doilea rând pentru felul în care este condusă narațiunea. (De ce?) Răspunsul este dat „din prima”, acesta este primul film de care mi-am amintit când am citi întrebarea. (D.C., 53, artist, profesor universitar)

Din păcate niciunul, dar nu pot spune că am văzut multe filme româneşti realizate după 1989. (D.G., 54, bibliotecar)

A fost sau n-a fost? (2006), Corneliu Porumboiu. Cred că mi-l amintesc cu drag tocmai fiindcă e unul din filmele care a plăcut şi prietenilor. Şi intră în categoria “safe”, să-l recomanzi mai departe… mergi la singur. Am râs cu poftă deşi este un film cât de poate de simplu, iar asta demonstrează cât de important este să ai un text bun. Parcă şi actorii muncesc mai cu drag şi spor. În plus, pentru generaţia născută după revoluţie, un asemenea film te face să te informezi, să înţelegi mai bine ce a fost atunci şi înainte. Un film care, deşi comic, te provoacă la cercetare. Parcă nu se termină la The end. (C.H.M., 29, actor)

Moartea Domnului Lăzărescu. M-a impresionat povestea într-un mod personal.  (M.R., 50, economist)

Unde?  Că plăcerea pentru a vedea filme putem vedea că există, însă unde preferă publicul să le vizioneze acum şi unde o făceau înainte de 1989?

Înainte de 1989 mergeam săptămânal la cinema, vedeam orice, era printre puținele modalități de culturalizare. Acum văd filme online sau la TV. (S.T., 41, profesor)

 Până în 1989 aveam un program bine organizat. Joi începea la cinema un film şi mergeam să-l vedem. Duminica începea altul şi mergaem şi la el. Accesul la cultură era limitat, aveam două filme pe săptămână, concertul la Filarmonica vinerea şi cărţile. După ianuarie 1990, televiziunea a introdus un număr mare de filme, dar timpul a început să fie tot mai puţin pentru vizionare deoarece am început să lucrăm mai multe ore pe zi. Merg rar la cinema şi văd filmele mai des la televizor sau pe calculator (nu am laptop), dar concluzia dureroasă  e că vedeam mai multe filme înainte de 1989.  (N.P., 61, pensionar)

 Înainte la cinema, iar acum la fel (adică la mall). (A.S., 38, inginer)

 Unde se găseau.:)  Vedeam filme şi acasă, în măsura în care erau difuzate la televizor, şi la cinematograf, în măsura în care mai „prindeam” bilete. Cred că îmi plăcea mai mult să merg la cinematograf, era un oarecare aer de sărbătoare, asemănător cu mersul la teatru. Prefer în continuare să merg la cinematograf, doar că acasă pot vedea mult mai multe filme care nu sunt disponibile în cinema. (C.S., 35, economist)

La cinema. (M.A., 46, profesor)

Înainte de 1989 filmele românești se vizionau numai în cinematografe, cele străine (interzise) se mai puteau viziona și pe casete aduse de marinari. Acum nu prea mai am timp de vizionat filme, dar când le vizionez o fac la televizor deoarece este mai comod de la o anumită ……vârstă. (S.C., 61, bibliotecar)

Cinema, acum acasă. (O.F., 57, IT-ist)

Întotdeauna la cinema, NICIODATĂ pe telefon! (D.C., 53, artist, profesor universitar)

 La cinematograf, acum pe laptop acasă. (D.G., 54, bibliotecar)

 Cu siguranţă la cinematograf, să simt energiile generaţiilor de atunci, când modalităţile de entertainment nu ofereau foarte multă diversitate şi sălile erau pline. Cred că era o stare generală de bine care chiar te relaxa.

Acum, tot la cinematograf, în unele în care sonorizarea e bună, scaunele comode, iarna e cald şi vara răcoare, iar sala e plină. şi nu mă refer la malluri. Nu ştiu de ce, dar nu simt aceeaşi energie acolo, simt că filmul în sine e ceva complementar pe lângă nachos, popcorn, sucuri, ochelari de tot felul şi nu elementul principal. Aş prefera să văd acum un film în vechile cinematografe, dar renovate. Poate sunt prea optimistă, dar eu aştept ziua când nu se vor mai închide cinematografele şi vor intra in programe de reînnoire. O ţară lipsită de cultură e o ţară pierdută! (C.H.M., 29, actor)

 Înainte de 89 la cinema, acum la mall, dar foarte rar. (M.R., 50, economist)

Am descoperit şi o anumită plăcere de-a vedea filme şi de-a le vedea în cinema, deşi cinematografele tot puţine şi tot goale sunt, probabil pentru că oamenii au cam încetat să meargă la cinema după Revoluţie. Dar poate cu timpul (dar nu prea mult) şi cu ceva speranţă şi cu multă muncă…

Iar drept încheiere, i-am rugat să identifice o trăsătură a filmului românesc.

Trăsătura definitorie este psihanaliza. (S.T., 41, profesor)

 Filmul românesc actual cred că este un film anticomunist. Pentru mine este parcă prea dur, direct şi de multe ori vulgar. Vrea să trateze noile transformări ale noii vieţi pe care oamenii ţării  noastre încep să o trăiască. Transformările rapide şi noul mod de viaţă pentru care nu toţi au fost pregătiţi, dau filmului duritate, se foloseşte un limbaj vulgar, iar subiectul este de o realitate covârşitoare. (N.P., 61, pensionar)

 Dacă mă gândesc la filmele româneşti care îmi plac, trăsăturile definitorii ar fi: preocuparea pentru social; naturalismul în redarea violenței scrâşnite a mediului românesc; umorul care dă adesea în grotesc; şi intimismul, acțiunea petrecându-se cel mai adesea la scară mică (familie etc.). (A.S., 38, inginer)

 Cred că cele mai reuşite filme româneşti sunt cele în care se reuşeşte redarea unei realităţi sociale, familiale, politice etc, fără a cădea în morgă excesivă şi care au în permanenţă o notă de ironie şi chiar autoironie, umor negru, lucruri care pot da filmului românesc o notă de eleganţă şi profunzime şi care, până la urmă, sunt atât de caracteristice românilor. Adeseori tentaţia redării realităţii fruste, fără compromisuri, intransigent, face filmul românesc lipsit de supleţe, greoi şi apăsător.

As zice că trăsătura filmului românesc este aplecarea spre naturalism. (C.S., 35, economist)

 Profunzimea sentimentelor transmise, talentul actorilor din filmele realizate înainte de 1989. (M.A., 46, profesor)

 Filmele istorice românești, fără tentă politică, se caracterizau prin realism. (S.C., 61, bibliotecar)

 Se aseamănă prin simboluri cu cinematografia rusească și scenarii tipic europene cu influență franceză evidentă. (O.F., 57, IT-ist)

 De cele mai multe ori filmul românesc îmi amintește de nuvela lui Balzac „Le chef d’oeuvre inconnu”. (D.C., 53, artist, profesor universitar)

Uşor comercial şi realist. (D.G., 54, bibliotecar)

 Nu-mi dau seama de cât e de serioasă întrebarea, dar o să răspund cum simt şi anume “Farfuria cu borş”. Parcă nu-i film românesc când lipseşte acest element. Glumesc, bineînţeles, şi cred că până şi regizorii folosesc acest element ca o formă de ironie. Ar putea cu uşurinţă să renunţe la această scenă, dar cum o dai, parcă nu e la fel de credibil când într-o bucătărie veche, personajul cu pricina consumă un coque au vine. (C.H.M., 29, actor)

 Nu mă pot pronunţa, din păcate nu urmăresc fenomenul, dar cred că filmul românesc surprinde prin scenarii cu inspiraţie din viaţa cotidiană, actori foarte talentaţi. (M.R., 50, economist)

Iată că am ajuns la finalul interviului, le mulţumim tuturor participanţilor şi sperăm să ne urmăriţi în continuare pentru că acesta cu siguranţă nu a fost ultimul interviu cu publicul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *